Povestiri In Tren

Pentru ca ne place sa scriem!

ABSURD III…

on August 22, 2012

by Emma Zeicescu (OCTOMBRIE 2009)

– Te-am rugat să te opreşti!

Încă îţi suna în cap vocea aia…Aproape că te scotea din minţi. Ce treaba ai tu să iei decizii în locul meu? Cu gandul ăsta devenit obsesie m-am îndreptat spre baie.

– Te-am rugat…Opreşte-te!

Întotdeauna mi-a fost greu să suport lumina neonului din baie..cu atat mai mult dimineata …Lumina aia m-a izbit direct în ochi .Simţeam cum durerea mă cotropea.Ca o cârtiţă îşi făcea loc spre tâmple fără să pot face ceva. Avea să fie o dimineaţă lungă.

Te-am privit în oglindă. Atunci mi-am dat seama că mă înşel ..Nu puteai sa ma ajuţi pentru că pur şi simplu nu poţi să opreşti ceea ce eşti.Ca în fiecare dimineaţă îţi urmăream procesiunea .Mai mult ca niciodată, azi bărbieritul îţi părea un chin .Mâinile avea parcă limbajul lor. Palide şi subţiri … tremurau.

untitled

Când m-am privit în oglindă mi-am dat seama că trebuie să fac ceva . Erau ani de suferinţă în care singurătatea fusese singura scăpare..abisul. M-am aruncat în el şi acum iata-mă.Aveam o nouă şansă. Vroiam să mă bărbieresc. A fi trebuit să mă grăbesc în dimineaţa aia .Mă întâlneam cu ea . Simţeam pe undeva că îi datoram sufletul. O recunocusem de prima dată.Îi ştiam parfumul. Îi ştiam chipul pe de rost..O adorasem şi într-o altă existenţă.Revenise.

Atunci ai zâmbit pentru prima oară în dimineaţa aia.Sigur te gândeai la ea. Briciul din mână îţi dădea totuşi un aer înfricoşător. Mereu ai zis că briciul mângâie obrazul ca nimeni altul..deşi mie îmi părea periculos. Erai aproape de final.

M-am bărbierit şi mi-am aruncat faţa în prosopul reavăn..Mirosea a levănţică … a copilărie . Am respirat adânc să nu pierd nimic.Atunci te-am auzit din nou.

– Opreşte-te!

Nu te-am înţeles niciodată .Păreai aşa fericit când ţi-ai ridicat privirea spre oglindă. Imediat am văzut umbra din ochi.Ştiam ce va urma. Te-am rugat să te opreşti. Am urlat din jumătatea mea de suflet. Opreşte-te! Opreşte-te! Nimic. Eram deja mort în baia care îţi plăcea atât de  mult ..şi mie atât de puţin.

PS. Ea te-a aşteptat la cafenea …o oră. A plecat abătută .Îşi frîngea mâinile..parcă ştia că se întâmplase ceva .Tu nu întârziai niciodată. Te-a sunat. Aş fi vrut să îi răspund…dar eram doar suflet…corpul mă părăsise.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: