Povestiri In Tren

Pentru ca ne place sa scriem!

ABSURD IV…

on August 22, 2012

In dimineata aia ..m-ai speriat infirorator .Stateai ascunsa in bucatarioara noastra. Ca o umbra. Plecasem sa iau ceva de mancare inainte sa te trezesti. Cand am intrat pe usa ai tinut sa ma faci sa sar in sus. Eram cu gandurile hai hui , cu inima plonjata intr-un melanj de nebunie si fericire. Da, era momentul meu. Strigasem fericire …primisem fericire. Si ma gandesc ca nu ti-am spus niciodata .Da, erai vinovata de toate! In special de clipa aia. Vinovata de fericire.

2095336019_e0963f70a3_o

– Ce te urasc, m-ai speriat!

Radeai cu atata pofta incat daca as fi fost razbunator mi-ar fi placut sa te pot face sa plangi imediat. Macar sa traiesti in extreme. Dar in ziua aia refuzam nimicul, gandul marunt al supararirilor cotidiene .Era insa ceva ce mocnea.Ma ardea pe interior. In ziua aia nimic din ce puteau minti ochii tai ..nu ma putea salva.Nimic din ceea ce gura ta putea promite nu alunga flacara suspiciunii.

-Nu inteleg cum poti sa reactionezi asa, spuneai printre sughituri.

– Nici nu ai cum .Pentru tine totul e la fel…te-am apostrofat bosumflat dand din maini ca si cum as fi vrut sa indepartez niste ganganii . In mintea mea insa spaima ramasese. Fericirea se plateste scump… stiam deja. Maine nu va mai fi.  Azi e singura zi, singura luna..singurul an…din singura noastra viata. Maine..se va evapora in neant.Instinctiv as fi vrut sa te intreb din nou de ce? De ce esti doar licarirea unei clipe? Dar uneori parea penibil.Acelasi dans cu actori neschimbati si aceleasi roluri. Stupid. Si apoi mi-am dat seama. Vocea ta m-a readus la realitate

– Da din aripi iubitule ! Zboară iubitule!M-am trezit . Abia puteam sa clipesc . Soarele ma facea sa tin ochii mici. Lumina era atat de puternica ca incepusera sa imi curga lacrimile. Intr-un final am ridicat capul din piept. Ma durea ceva . Sufletul

– Zboară iubitule, zboară! Inca iti auzeam vocea. Te-am strigat sa ma asigur ca mai pot vorbi . Nu mi-ai raspuns si nici nu ma asteptam sa o faci.Era prea simplu pentru tine. Te-am cautat cu privirea si abia atunci am realizat cat esti de cinica.

– Da din aripi iubitule ! Imi rasuna si acum voca ta pe undeva prin urechea constiintei.     Era deja prea tarziu. Eram acolo unde meritam. In insectar. Imagineaza-ti …suflet langa suflet aripa langa aripa…priponit de tine in cimitirul iubirilor fara sansa. Tu… plecasei deja.

Textul este o fictiune!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: