Seara de ieri, noaptea de azi, lipsa de mâine

de Gabriel Nicolae  Mihaila

agonia.ro

ne priveam întrebător
frigiderul ăla nu avea priză, cuburile de gheaţă
erau topite jumătate în noi, patul cu picioarele amorţite
îşi avea un ultim blestem
( şi-ar fi dorit să ne fie rug iar noi acuzaţi de vrăjitorie )

zilele treceau din două în două
bătăile de inimă erau cât pentru patru persoane
o parte din noi a rămas acolo, povestea locului este
că noaptea încă îşi lasă un nasture deschis
parcă şi-ar dori să ne întâmplăm

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

nu, nu este acea cameră modestă din Paris
( draperiile păreau porţi spre insomnii repetate )
nici dimineaţa în care am fost atât de apropiaţi încât devenisem unul
( în urma noastră fum şi pompieri derutaţi )
nu sunt cele trei mese ale cafenelei retrase din colţul străzii
( un scriitor fără succes ne privea din coperţi ca pe o mină de aur )
nici magazinul de lux unde ne aveam un sărut pe sub ochii vânzătoarei
( cabina de probă părea prea strâmtă )
nu este “Champs des Élysées”, e “Champagne Élysées”
seara asta nu-i mai specială decât cele precedente
pantoful cu tocul rupt pe marginea patului pare să îţi amâne plecarea
paharul gol vibrează pentru încă un rând
inimi însetate şi un râu secat de dorinţa care migrează în noi
din toate neajunsurile

în seara asta este eclipsă de lună
(cu trupuri pline de iubire, ne-am consuma la infinit şi tot ar mai rămâne ceva pentru acest poem)
noi, vârcolaci neobosiţi undeva în mijloc de pat
ca o pictură rupestră
nemuritori

să nu îmi povesteşti lucruri complicate
ora de istorie era ultima vineri, nu ajungeam
de la ora de matematică chiuleam, nu ştiu ce e aia o metaforă
iar epitetele le ţin în căptuşeala sacoului, direct pe inimă
( umblu prin ele înaintea întâlnirilor cu tine )
ştii bine că nu funcţionez dupa legile universului, nici după ale tale
oricum aş face, două cercuri, o bătaie de inimă, o teoremă, un vers alb, o istorie imposibilă
întotdeauna rezulţi tu

ai un castel în mine
aleg să nu-l vizitez prea des
în acel univers plutim întotdeauna
spre însingurare, iar în afară
oameni, buzunare pline
şi suflete goale

s-a făcut dimineaţă
tot ce mi-a ramas din noi
e o monedă cu tine pe ambele părţi
o răsucesc, o răsucesc şi linia ta se uneşte
cu linia pământului

---