Imi amintesc si acum lumina de pe chipul lui. Cartea parea mult prea mare…sau era el prea mic. Si-a ridicat privirea si mi-a spus pe un ton serios.
– N-am sa te uit niciodata!
– Nici nu trebuie. Va fi secretul nostru!
I-am zambit si l-am luat in brate ca si cum ultima fila din viata noastra fusese citita. Doi copii imbratisati . Literele s-au scurs de atunci ca si cand vietile noastre s-ar fi impletit cu adevarat. Am visat fiecare povesti diferite, am plans, am ras, am iubit si din cand in cand ne-am spus in gand -Imi este dor de tine! 
Ne-am regasit ani mai tarziu. In spital. Cartea parea mica…sau poate ca acum imbatranise el. I-am citit ultimle randuri din poveste si i-am simtit repiratia sacadata.
– Iubitule, sunt aici!
-A zambit in somn si a plutit mai departe spre povestea de dupa . De data asta ne cuprindea pe amandoi. Acolo, nu aici, trebuia sa ne intalnim. Ma astepta fluturand o batista!
-Ti-am zis ca nu o sa te uit!
-Nici nu trebuie…Saruta-ma!
*** textul este o fictiune
Pentru ca ne place sa scriem!
Leave a Reply