Jurnal naiv…

 Imi amintesc si acum lumina de pe chipul lui.  Cartea parea mult prea mare…sau era el prea mic.  Si-a ridicat privirea si mi-a spus pe un ton serios.
– N-am sa te uit niciodata!
– Nici nu trebuie. Va fi secretul nostru!

I-am zambit si l-am luat in brate ca si cum ultima fila din viata noastra fusese citita. Doi copii imbratisati . Literele s-au scurs de atunci ca si cand vietile noastre s-ar fi impletit cu adevarat. Am visat fiecare povesti diferite, am plans, am ras, am iubit si din cand in cand ne-am spus in gand -Imi este dor de tine!

ABSURD VII…

de Emma Zeicescu

Christian s-a ridicat in picioare. Se uita la ea ca la o fantoma.

-Trezeste-te, trezeste-te, i-a strigat ea.

I-a  tinut mana exact cand a vrut ca sa o loveasca. Nu stia nici el de ce este furios. Pur si simplu o ura. Pe ea si pe … S-a asezat pe scaunul alb, mostenire de la fotograful care ii inchiriase studioul din Paris. O camera spatioasa aproape de  Montmartre. Toate s-au intamplat aici.  La  cafeneaua Cremaillere s-au si cunoscut. Intr-o zi in care ea i-a servit frappe-ul ala slab. Foarte slab. A rugat-o sa-l dea inapoi la bar pentru ca posirca aia nenorocita nu merita niciun euro. Ea nu s-a impotrivit. Parea satula. Cred ca daca ar fi rugat-o sa-i pregateasca chiar ea o cafea… ar fi facut-o. Macar asa ar fi scapat de privirea lui dezaprobatoare. Atunci el a  preferat sa isi aprinda o tigara si sa taca. Sa viseze.  Da, asa cum ii placea lui.   Statea cu ochii deschisi si isi imagina ca Annbelle se va intoarce. Ca vor face din nou dragoste ca doi dementi. Ca ii va musca buzele, asa cat sa il tina  minte pana data viitoare. Ca toate lucrurile vor fi ca inainte. La dracu , poate chiar mai bune de atat.   Pana la urma avea nevoie sa-si spuna asta. Avea nevoie sa-si spuna asta in fiecare secunda blestemata.

Absurd VI…

de Emma Zeicescu 

M-am trezit in dimineata aia…brusc! Da, aia pe care ti-o aduci si tu aminte. Cred ca nu ai uitat-o pana acum. Cred ca m-ai urat. Acum ca au trecut atatia ani si mie mi se pare ireal sa mai vorbim. Pacat ca dormeai. Nu ti-am spus  asta niciodata. Da…pacat! Cred ca mi-ar fi placut sa ne bem cafeaua impreuna.  Chiar si asa…Sau poate ca a fost mai bine. Cumva era doar gandul care imi staruia in minte de cu seara. Pleaca, pleaca!  Fugi!  Stiam unde va duce partida asta de poker. Stiai si tu, doar ca undeva cred,  nu ai vrut sa intelegi. M-ai intrebat candva,  atunci cand  imi zambeai  cu ochii : de ce eu?!   Ti-am spus ca asa a fost sa fie . Te-ai gandit ca  poate nu noi alegem? Ne intalnisem la o cafea in centru.

Life in colours…

I accept Grey…It’s Red in the morning when i wake up, it slowly turns to Fuchsia after coffee, and it  fades to Orange at lunch time . I say  yeeeyyy, Green when i meet my friends for a frappe, Brown when i think about past, lovely Cream  when i remember family but Grey when i fall asleep. Why Grey? …couse eyes are closing and colours turn into Black. So before i dream in Violet shades  i say : let’s live today in the Purple mood …till it’s Turquoise again!:)

PS:  If  it rains i don’t feel Blue…i  feel free!:) So…imagine something beautiful!:)