Povestiri In Tren

Pentru ca ne place sa scriem!

ABSURD VII…

de Emma Zeicescu

Christian s-a ridicat in picioare. Se uita la ea ca la o fantoma.

-Trezeste-te, trezeste-te, i-a strigat ea.

I-a  tinut mana exact cand a vrut ca sa o loveasca. Nu stia nici el de ce este furios. Pur si simplu o ura. Pe ea si pe … S-a asezat pe scaunul alb, mostenire de la fotograful care ii inchiriase studioul din Paris. O camera spatioasa aproape de  Montmartre. Toate s-au intamplat aici.  La  cafeneaua Cremaillere s-au si cunoscut. Intr-o zi in care ea i-a servit frappe-ul ala slab. Foarte slab. A rugat-o sa-l dea inapoi la bar pentru ca posirca aia nenorocita nu merita niciun euro. Ea nu s-a impotrivit. Parea satula. Cred ca daca ar fi rugat-o sa-i pregateasca chiar ea o cafea… ar fi facut-o. Macar asa ar fi scapat de privirea lui dezaprobatoare. Atunci el a  preferat sa isi aprinda o tigara si sa taca. Sa viseze.  Da, asa cum ii placea lui.   Statea cu ochii deschisi si isi imagina ca Annbelle se va intoarce. Ca vor face din nou dragoste ca doi dementi. Ca ii va musca buzele, asa cat sa il tina  minte pana data viitoare. Ca toate lucrurile vor fi ca inainte. La dracu , poate chiar mai bune de atat.   Pana la urma avea nevoie sa-si spuna asta. Avea nevoie sa-si spuna asta in fiecare secunda blestemata.

Read the rest of this entry »

Leave a comment »

Absurd VI…

de Emma Zeicescu 

M-am trezit in dimineata aia…brusc! Da, aia pe care ti-o aduci si tu aminte. Cred ca nu ai uitat-o pana acum. Cred ca m-ai urat. Acum ca au trecut atatia ani si mie mi se pare ireal sa mai vorbim. Pacat ca dormeai. Nu ti-am spus  asta niciodata. Da…pacat! Cred ca mi-ar fi placut sa ne bem cafeaua impreuna.  Chiar si asa…Sau poate ca a fost mai bine. Cumva era doar gandul care imi staruia in minte de cu seara. Pleaca, pleaca!  Fugi!  Stiam unde va duce partida asta de poker. Stiai si tu, doar ca undeva cred,  nu ai vrut sa intelegi. M-ai intrebat candva,  atunci cand  imi zambeai  cu ochii : de ce eu?!   Ti-am spus ca asa a fost sa fie . Te-ai gandit ca  poate nu noi alegem? Ne intalnisem la o cafea in centru.

Read the rest of this entry »

Leave a comment »

ABSURD II…

by Emma Zeicescu ( septembrie 2009)

Născut în cuşca …mea! Asta îmi venea să spun …de fiecare dată când imi luam în mâini soarta ….Plăpândă..îmi curgea printre degete . Mă chinuiam să nu o scap. Şi mai apoi – deschideam ochii. – Oare nu mi-e greu să fiu eu ?

Era întrebarea la care nu găseam vreodată răspuns. Am deschis ochii din nou în acea dimineaţă. Ca niciodată am văzut realitatea altfel..Soare lumină…parcă auzeam păsările cum şuşoteau a primăvară.

Da, era ca în dimineţile de vară ale copilăriei .Atunci nu ştiam cum să fug din casă mai repede . Afară mă aşteptau păsările , cerul , soarele. Erau cu toţii prietenii mei! Viaţa părea râu si soarta soare. De-alungul anilor …pe cer au venit norii iar viaţa a devenit ploaie si soarta lună. Strivit de tot găseam că singura trăire era să-mi plimb ..sufletul apatic prin ploaia de toamnă…Părea singurul leac pentru un suflet obosit . În dimineaţa aia însă parcă mă-ntorceam acasă. ochi.phpAm dat să fug din nou…să evadez …dar m-am lovit. Din rană simţam că îmi curge sângele dar când am dat cu mâna, nici o urmă. Am încercat din nou. Durera a fost şi mai puternică. Eram în cuşcă . Read the rest of this entry »

Leave a comment »

ABSURD III…

by Emma Zeicescu (OCTOMBRIE 2009)

– Te-am rugat să te opreşti!

Încă îţi suna în cap vocea aia…Aproape că te scotea din minţi. Ce treaba ai tu să iei decizii în locul meu? Cu gandul ăsta devenit obsesie m-am îndreptat spre baie.

– Te-am rugat…Opreşte-te!

Întotdeauna mi-a fost greu să suport lumina neonului din baie..cu atat mai mult dimineata …Lumina aia m-a izbit direct în ochi .Simţeam cum durerea mă cotropea.Ca o cârtiţă îşi făcea loc spre tâmple fără să pot face ceva. Avea să fie o dimineaţă lungă.

Te-am privit în oglindă. Atunci mi-am dat seama că mă înşel ..Nu puteai sa ma ajuţi pentru că pur şi simplu nu poţi să opreşti ceea ce eşti.Ca în fiecare dimineaţă îţi urmăream procesiunea .Mai mult ca niciodată, azi bărbieritul îţi părea un chin .Mâinile avea parcă limbajul lor. Palide şi subţiri … tremurau.

untitled

Când m-am privit în oglindă mi-am dat seama că trebuie să fac ceva . Erau ani de suferinţă în care singurătatea fusese singura scăpare..abisul. M-am aruncat în el şi acum iata-mă.Aveam o nouă şansă. Vroiam să mă bărbieresc. A fi trebuit să mă grăbesc în dimineaţa aia .Mă întâlneam cu ea . Simţeam pe undeva că îi datoram sufletul. O recunocusem de prima dată.Îi ştiam parfumul. Îi ştiam chipul pe de rost..O adorasem şi într-o altă existenţă.Revenise. Read the rest of this entry »

Leave a comment »

ABSURD IV…

In dimineata aia ..m-ai speriat infirorator .Stateai ascunsa in bucatarioara noastra. Ca o umbra. Plecasem sa iau ceva de mancare inainte sa te trezesti. Cand am intrat pe usa ai tinut sa ma faci sa sar in sus. Eram cu gandurile hai hui , cu inima plonjata intr-un melanj de nebunie si fericire. Da, era momentul meu. Strigasem fericire …primisem fericire. Si ma gandesc ca nu ti-am spus niciodata .Da, erai vinovata de toate! In special de clipa aia. Vinovata de fericire.

2095336019_e0963f70a3_o

– Ce te urasc, m-ai speriat!

Radeai cu atata pofta incat daca as fi fost razbunator mi-ar fi placut sa te pot face sa plangi imediat. Macar sa traiesti in extreme. Dar in ziua aia refuzam nimicul, gandul marunt al supararirilor cotidiene .Era insa ceva ce mocnea.Ma ardea pe interior. In ziua aia nimic din ce puteau minti ochii tai ..nu ma putea salva. Read the rest of this entry »

Leave a comment »

ABSURD V…

UN TEXT MAI VECHI!

L-am rugat pe doctor sa ne desparta. Un stent distanta de tot chinul. M-a intrebat cat vreau sa uit. Un an, o luna, o zi, o saptamana? N-am stiut ce sa ii raspund. Daca ar fi pentru totdeuna ar fi mult. N-ai mai fi colegul meu de apartament. Colegul de cord. Omul care traieste in lipsa . Absurdul situatiei face ca zi de zi sa te  vad …fara a te vedea cu adevarat. Ma ajuti sa nu uit ca fantomele sunt acolo ca sa bantuie. Si absurd inca mai cred ca esti real. Doctorul ma priveste ca pe o naluca prinsa intre o idee sau o obsesie ..si te ating si esti aici. In realitatea mea  esti chinul, boala, inchipuirea , visul. Read the rest of this entry »

Leave a comment »