Imi amintesc si acum lumina de pe chipul lui. Cartea parea mult prea mare…sau era el prea mic. Si-a ridicat privirea si mi-a spus pe un ton serios.
– N-am sa te uit niciodata!
– Nici nu trebuie. Va fi secretul nostru!
I-am zambit si l-am luat in brate ca si cum ultima fila din viata noastra fusese citita. Doi copii imbratisati . Literele s-au scurs de atunci ca si cand vietile noastre s-ar fi impletit cu adevarat. Am visat fiecare povesti diferite, am plans, am ras, am iubit si din cand in cand ne-am spus in gand -Imi este dor de tine! 
Pentru ca ne place sa scriem!
Povestiri In Tren 