despre lucrurile care ne fac bine – prietenia, amintirile si lucrurile simple

* preluare Blogu lu’ Otrava

si pana la urma ce conteaza? pentru mine cateva lucruri. prietenia, amintirile, lucrurile mici pe care le faci si te bucura, lucrurile mici pe care le fac altii pentru tine si care iti aduc un zambet pe buze…

am fost la mare in weekend. mi-am limpezit mintea pe o plaja. am vazut mare, am vorbit cu ea. am simtit briza marii si m-am linistit. mare este minunata. si de fiecare data cand merg sa o vad, cam rar in ultima vreme, ma simt bine. ma linisteste, imi da energie. insa de data asta parca a fost mai mult de atat. mi-a dat incredere, speranta. am fost eu, gol, doar cu sentimentele mele si ea. si mi-a spus ca sunt ok. si am promis ca o sa o vizitez mai des. revenind.

Când pământul ştie că s-a întors viaţa…

de Eduard Jigolea

http://www.agonia.ro

Vântul începuse să bată de seară. Câteva frunze se rostogoleau prin aer, în mişcări capricioase. Venea şi ploaia. Sub fereastră o pungă foşnea, lipită de zid şi ciugulită înainte de ciocurile a doi porumbei. Punga a trecut apoi deasupra blocului şi a înfăşurat un vrăbioi zgribulit, iar pasărea s-a zbătut, dezorientată, până a sfâşiat punga. Boris era rece şi foarte serios, casa şi lumea-ntreagă era la fel. Aştepta să se oprească vântul, să poată ieşi afară. Mişcările corpului, când spasmodice, când anemice, îi coborau bătăile inimii în golul stomacului. Însă liniştea care începuse să vină de peste zi devenise o ameninţare, chiar dacă, până la acel moment, îndurase calmul nimicitor al zilelelor din urmă. Da, a îndurat totul ca şi când vocea lui Alice ar fi fost urechea lui, şi urechea lui ar fi fost boala ei. Vocea ei, în interiorul plămânilor lui, încă mai încetinea glasul celorlalţi.

Seara de ieri, noaptea de azi, lipsa de mâine

de Gabriel Nicolae  Mihaila

agonia.ro

ne priveam întrebător
frigiderul ăla nu avea priză, cuburile de gheaţă
erau topite jumătate în noi, patul cu picioarele amorţite
îşi avea un ultim blestem
( şi-ar fi dorit să ne fie rug iar noi acuzaţi de vrăjitorie )

zilele treceau din două în două
bătăile de inimă erau cât pentru patru persoane
o parte din noi a rămas acolo, povestea locului este
că noaptea încă îşi lasă un nasture deschis
parcă şi-ar dori să ne întâmplăm

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

22.09

 

de Marin Badea

agonia.ro

câte ore jupuite de nervi
și câte alte străzi au mai rămas de respirat
nu mai ai aripi, nu mai ai aripi
cu această bucata de cârpă, pe care o fluturi în geam, poți sterge memoria fiecărui lucru

numai sufletul, inocentul, îți poate vorbi despre înălțimea vocalelor
ca și când te-ai uita în fântâni,
strigătul lui îl poți auzi până departe

strigătul neauzit al lui Munch …

www.agonia.ro

de leonard Ancuta

de parcă nu mai am mult de trăit cu toate că abia am ajuns la partea de sus a primilor 40. rădăcini aeriene, păr pe piept, barbă, unghii crescute în căutarea ta, mă hrănesc. în jurul ochilor moartea începe să-mi înnegrească pielea. o secetă peste față și-o seceră prin gene, cît să văd că nu mai durează mult omul a cărui umbră sunt. se înmulțesc liniile din palmă. se adîncesc tot mai mult, curînd vor fi doar una. mă consumă de parcă visele din fiecare joint se strîng într-unul, se încarnează în trup de femeie frumoasă ce rulează-n liniște urmele pașilor mei într-un covor imens. cînd va veni timpul îl va arde. trăiesc tot mai puțin în fiecare

zi.